UPDATE: Surse judiciare au precizat, pentru Libertatea, că în acest caz este vizată o grupare de cântăreți de muzică de petrecere care ar fi încasat ilegal peste 200.000 de lei de la bugetul de stat. În perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, persoanele în cauză ar fi folosit documente falsificate pentru obținerea unor sume de bani acordate de la bugetul de stat, cu titlu de indemnizație de sprijin, pentru persoane care au obținut venituri exclusiv din drepturi de autor și conexe și se află în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea, în contextul pandemiei.
Persoana vătămată este Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui.
Potrivit oficialilor IPJ Vaslui, în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
„Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău Alexandru cel Bun.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro