„La această oră, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii din Vâlcea efectuează 22 de percheziții domiciliare în 3 județe și în municipiul București, într-o cauză în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice și termice”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române .
Activitățile se desfășoară în județele Vâlcea (10), Mehedinți (3) și Gorj (8), precum și în municipiul București (1).
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 — 2016, un agent economic, cu obiect de activitate producerea de energie electrică și termică, ar fi evidențiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziție a cărbunelui încheiate cu firme de profil.
În județul Vâlcea perchezițiile se desfășoară la societatea CET Govora, unul dintre cei mai mari agenți economici cu capital de stat aflat în subordinea Consiliului Județean Vâlcea.
CET Govora este producător de energie electrică și termică din județul Vâlcea, aflat în insolvență din luna mai.
Citește și: Percheziții în București și în Giurgiu! Mascații scotocesc casele unor traficanți de produse contrafăcute