UPDATE 8 decembrie, ora 9.50: Tribunalul Prahova a admis, în noaptea de marți spre miercuri, cererea procurorilor privind arestarea preventivă a şefei centrului care coordonează activitatea creşelor din Ploieşti. Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie.

În cursul zilei de miercuri vor fi chemaţi la audieri alţi suspecţi în această cauză, dar şi martori.


Directoarea Centrului Creşe din Ploieşti a fost reţinută într-un dosar în care procurorii prahoveni suspectează că, alături de alte trei angajate, sustrăgea din mâncarea alocată pentru hrana copiilor. Şi cele trei angajate au fost reţinute, în urma unor percheziţii, potrivit news.ro.

În timpul perchezițiilor, efectuate atât la domiciliul femeilor, cât și la creștele unde acestea lucrau, au fost descoperite cantități mari de alimente, care ar proveni din materia primă alocată pentru hrana copiilor.

Mai mult, potrivit publicației locale, directoarea Centrulului Creșe ar fi primit bani de la subordonatele sale pentru a le permite acestora să fure din mâncarea copiilor.

Foto ilustrativă: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.