Potrivit anchetatorilor, cercetările în acest caz au fost declanșate în urma unui apel la call-center-ul anticorupție. Un conducător auto reclama la linia verde că un polițist din Huși i-a cerut bani pentru a nu i se aplica amendă.

Investigațiile au scos la iveală că nu era vorba de un caz izolat, ci mai degrabă o obișnuință a agenților rutieri. În urma monitorizărilor, opt polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși și un agent al Poliției de Frontieră au fost puși sub acuzare.

„Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, începând cu luna iunie 2023 și până în prezent, polițiști din cadrul IPJ Vaslui – Poliția municipiului Huși și din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui ce își desfășoară activitatea pe raza municipiului Huși, având atribuții pe linie rutieră, au pretins și primit de la conducători auto, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.500 de lei, pentru a nu-i sancționa contravențional”, au transmis oficialii Direcției Generale Anticorupție.

Percheziții la Poliția Huși. Opt polițiști, acuzați că luau mită de la șoferi, duși la audieri
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

Pe lângă polițiștii Serviciului Județean Anticorupție Vaslui, la descinderile de marți au participat și ofițeri anticorupție din Vaslui, Galați, Brăila, Vrancea, Buzău, Ialomița, Bacău și Neamț. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Au fost puse în executare 11 mandate de aducere pentru 11 suspecți, dintre care opt agenți de poliție din cadrul IPJ Vaslui – Poliția municipiului Huși, un agent de poliție din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui și două persoane fără calitate specială, au transmis anchetatorii.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (10)

Simona.T   •   29.11.2023, 11:30

pana una alta avem prezumtia de nevinovatie

Aura1   •   29.11.2023, 07:14

Vom vedea rezultatele finale, dacă au vre-o vină.

Iulix10   •   29.11.2023, 06:26

In ritmul asta o sa ramanem fara politisti.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI