Afacerea devenise de notorietate, mai ales că la examene se prezentau și persoane care nu promovaseră examenul în alte județe. Șeful Serviciului Arme din IPJ și alți polițiști sunt bănuiți că a r fi luat mită în schimbul subiectelor, iar perchezițiile de miercuri au loc în nouă locații, potrivit Digi24.
„Promovarea examenului la cursurile organizate de această
societate comercială a devenit de notorietate în rândul
persoanelor interesate și au existat cazuri în care persoane care
domiciliau în județele limitrofe și care nu reușeau să promoveze
examenele în județele în care aveau domiciliu, se înscriau la
cursurile organizate de societatea comercială în cauză unde
reușita era garantată”, arată DGA.
Practic, susține Direcția Generală Anticorupție, începând cu
anul 2017, la nivelul județului s-a constituit un grup infracțional
organizat format din șeful unui serviciu din cadrul unei instituții
aparținând M.A.I., un ofițer și 3 agenți de poliție din același
serviciu, precum și administratorul și angajatul unei societăți
comerciale autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La grupul
inițial constituit, au aderat, ulterior, și alte persoane, pentru a
obține beneficii de la persoane care intenționau să obțină
autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care
dețineau deja arme și care făceau diverse infracțiuni sau
contravenții la regimul armelor și munițiilor.
Examenele, promovate 100%
Membrii grupului infracțional sunt bănuiți că au obținut
beneficii materiale de la persoane care intenționau să obțină
autorizația de procurare a unei arme. Concret, reprezentanții
societății comerciale autorizate în domeniul armelor și al
munițiilor, în baza legii, organizau cursuri de instruire teoretică
și practică, la finalizarea cărora cursanții susțineau un examen
în fața unei comisii formate din polițiști specializați. În
cazul promovării examenului, cursanților li se elibera un
certificat de absolvire care stătea la baza eliberării autorizației
de procurare a unei arme. În realitate, cei doi reprezentanți ai
societății comerciale autorizate nu susțineau cursurile și
atestau în mod fictiv prezența cursanților la ore.
Înainte de susținerea examenului, polițiștii din grupare
divulgau celor doi reprezentanți ai societății comerciale
subiectele de examen, care, la rândul lor, le înmânau cursanților
care susțineau examenul, promovabilitatea fiind în procent de 100%.
Persoanele care comiteau infracțiuni își păstrau armele
O a doua modalitate de acțiune a grupului organizat viza
favorizarea unor persoane cu funcții importante care aveau deja arme
și care aveau diferite infracțiuni sau contravenții la regimul
armelor. Astfel, la grupul infracțional organizat au aderat două
persoane cu funcții care au săvârșit infracțiuni și
contravenții la regimul armelor și munițiilor, fiind protejați de
ceilalți membri ai grupului pentru a nu răspunde penal sau
contravențional prin tergiversarea cercetărilor în dosare penale,
falsificarea unor înscrisuri ale societății comerciale autorizate
sau neaplicarea unor sancțiuni complementare (anularea sau
suspendarea dreptului de deținere a armelor), arată sursa citată.