Ofițerii din cadrul SICE Timiș au intrat în această dimineață în sediul instituției de unde ridică mai multe documente și înscrisuri. Aceștia fac cercetări într-un dosar de abuz în serviciu. Până acum IPJ Timiș nu a oferit mai multe detalii legate de acțiunea polițiștilor. 

Presa locală scrie că verificările vizează organizarea a două concursuri făcute de Primăria Timișoarei, la două societăți aflate în subordinea sa: Horticultură și Piețe, fiind angajate două persoane care nu îndeplineau criteriile legale.

O reacție a venit și din partea Primăriei Timișoara.

„Pot confirma că polițiștii fac verificări. Noi le-am pus la dispoziție toate actele pe care le-au cerut, nu avem absolut nimic de ascuns. Vreau să vă reamintesc că și noi am depus o plângere penală pentru șapte suspiciuni de fraudare ale unor concursuri, în perioada 2018-2019. Vorbim despre lucrări scrise în mod evident de aceeași persoană, la concursuri diferite, cu candidați diferiți”, a declarat pentru Tion reprezentantul Primăriei Timișoara, Bogdan Marta.

La începutul lunii aprilie și DNA a făcut percheziții la Primăria Timișoara în legătură cu posibile fapte de corupție, între care și abuz în serviciu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News