Unul dintre cei arestaţi este Ilia Miluşev, consilier prezidenţial pe probleme de securitate, iar celălalt este Plamen Uzunov, consilier pe probleme judiciare şi anticorupţie, transmite The Sofia Globe, care citează un comunicat al procurorilor.
De asemenea, a fost reţinut un fost angajat al Agenţiei de Informaţii, identificat doar cu iniţialele MK.
Ilia Miluşev a fost arestat în cadrul procedurilor preliminare în legătură cu divulgarea de secrete de stat.
Arestarea sa a avut loc după verificarea telefonului său, care conţinea informaţii vizând Agenţia de Stat pentru Operaţiuni Tehnice. Miluşev a predat în mod voluntar patru documente pe care le-a luat ilegal de la Agenţia pentru Informaţii de Stat, informaţii care constituie secrete de stat.
El a declarat că a găsit documentele în biroul său de la sediul Preşedinţiei bulgare, ceea ce a impus desăşurarea unor investigaţii în sediul instituţiei, precizează comunicatul.
Plamen Uzunov a fost reţinut lângă Plovdiv, pentru 24 de ore, şi adus la Sofia. Biroul său din sediul Preşedinţiei bulgare a fost percheziţionat, fiind ridicate documente şi date din calculator.
Investigaţia are legătură cu un caz de trafic de influenţă. Omul de afaceri Plamen Bobokov a fost şi el reţinut. În declaraţii anterioare, Uzunov şi Bobokov au respins acuzaţiile.
Mii de oameni s-au adunat joi în centrul Sofiei pentru a-şi exprima sprijinul faţă de preşedintele Rumen Radev, ca urmare a percheziţiilor desfăşurate în sediul Preşedinţiei şi după ce cei doi consilieri au fost arestaţi.
Protestul a început în timp ce percheziţiile erau în desfăşurare, fiind organizat pe reţelele sociale.
Preşedintele Rumen Radev a mers la protestatari împreună cu vicepreşedintele Iliana Yotova. Radev a mulţumit pentru sprijin.
În faţa manifestanţilor, Radev a afirmat, conform Novinite: „Nu vă temeţi Ne vom lua Bulgaria înapoi!”
„Mafia bulgară a reuşit imposibilul – a unit oamenii cinstiţi împotriva sa. Depinde de noi să eliminăm mafia din zona executivă”, a afirmat Radev, adăugând că este o bătălie pentru o Bulgarie liberă, modernă şi europeană.