Polițiștii de Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureș, au efectuat nu mai puțin de 54 de percheziții. Investigatorii au făcut cercetări în locuințele unor persoane fizice, dar și la sediul CFR din Târgu Mureș.

Percheziții la sediul CFR din Târgu Mureș. Motorina era furată din locomotive

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2016, persoanele vizate ar fi sustras cantități mari de combustibil, în mod repetat, prin diferite dispozitive artizanale aplicate pe motorul locomotivelor pe care își desfășurau activitatea. O parte din combustibilul sustras era folosit în scop personal, iar o parte era comercializat sub prețul pieței”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mureș.

Peste 60 de persoane urmează să fie duse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

La acțiune participă peste 125 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, care sunt sprijiniți de polițiști din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și Gruparea Mobilă de Jandarmi ‘Sabin Motora.

 
 

Urmărește-ne pe Google News