„Confirmăm că au fost efectuate, sub coordonarea procurorului militar, percheziţii la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Maramureş, de unde au fost ridicate înscrisuri şi sisteme informatice” a precizat IGJR.
Pe adresa lui Marcel Florișteanu, șeful IJJ Maramureş, o fostă angajată a depus o plângere penală în care susţine că ar fi fost hărţuită sexual de acesta.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj a confirmat, pentru site-ul jurnalistului local Vasile Dale, că a fost deschis un dosar penal, în care urmărirea penală se desfășoară in rem.
Surse apropiate anchetei, citate de Agerpres și de Vasile Dale, precizează că Florișeanu a fost dus pentru audieri la Cluj-Napoca.
Potrivit presei locale, în ultima lună, 5 angajați, dintre care patru femei, au demisionat din cadrul Jandarmeriei Maramureș.