UPDATE 12:00: Potrivit unor surse din anchetă citate de Hotnews, 40 de apartamente au fost vândute la prețuri cuprinse între 80.000 și 150.000 de euro de către persoane din conducerea Universității Titu Maiorescu.
IGPR a anunțat, printr-un comunicat de presă, 14 percheziții au loc la o unitate de învățământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor societăților comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu.
Surse judiciare citate de G4Media arată că sunt vizate persoane din conducerea Universității Titu Maiorescu din Capitală, care ar fi vândut mai multe apartamente din căminele universității. Anchetatorii ridică documente și de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București.
IGPR precizează, în comunicatul de presă, că persoane din conducerea universității private au vândut apartamente construite din bugetul unității și fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învățământ și o instituție publică.
De asemenea, persoane din conducerea universității au oferit contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferențial, în baza unor legături personale.
Prejudiciul în acest dosar se ridică la 121 de milioane de lei, echivalentul a circa 24 de milioane de euro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro