Potrivit IPJ Maramureș, au fost puse în executare 117 percheziții domiciliare și 3 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vizați sunt funcționari din cadrul Primăriei Petrova și 102 persoane, „cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.657.650 de lei (n.r. – aproximativ 530.000 de euro), sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni refugiați”.

Potrivit IPJ Maramureș, există bănuiala că persoanele ar fi depus, la începutul lunii ianuarie, la unitatea administrativ-teritorială, un număr mare de cereri de decontare, urmând ca aceștia să obțină ilegal 9.765.070 de lei (aproape două milioane de euro) din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară. Această sumă de bani a fost blocată în conturi, fiind amânată plata.

Cu banii încasați ilegal, oamenii și-ar fi cumpărat apartamente în orașele Baia Mare și Cluj-Napoca.

Urmărește-ne pe Google News