Val de nemultumire in randul actionarilor de la Dinamo, dupa 0-0 la Urziceni, meci in care ‘ros-albii au avut superioritate numerica 50 de minute, ca urmare a eliminarii lui Ricardo.

‘Daca la iarna, Dinamo nu e minimum pe locul doi, salut Zenga! Si daca ar fi Mourinho la Dinamo, tot l-am da afara, e ultima declaratie a presedintelui executiv Cristi Borcea, care parca a invatat sa puna presiune pe antrenori de la Gigi Becali sau Copos. Dupa nulul din Ialomita, s-a pus chiar problema demiterii tehnicianului italian, care nu a pierdut nici un meci in Liga I (!), si inlocuirea lui cu un alt peninsular, Cristiano Bergodi, liber dupa ce a plecat de la Rapid. Insa Walter are o clauza in contract care prevede ca ar trebui sa primeasca 500.000 de euro compensatii daca e demis!

‘Avem un contract ferm cu el. Eu cred ca el va incerca sa corecteze toate lipsurile care sunt acum la echipa. Jucam prea defensiv, nu mai suntem caini, ci umili catelusi, a continuat Borcea, completat de actionarul Vasile Turcu: ‘Nu-i mai recunosc pe jucatori, nu mai sunt cei de anul trecut. Dinamo e obisnuita sa atace, nu sa sufere in joc. Nu-mi place stilul asta de catenaccio cata vreme nu batem.

Desi se propusese o intalnire a Consiliului Director pentru a analiza comportamentul lui Zenga, acuzat ca nu vrea sa discute nimic cu cei care baga bani, sedinta a ramas sa se desfasoare saptamana viitoare. Walter a primit, oricum, ultimatum: daca nu bate in weekend la Craiova, adio!

Cristiano: „Inca nu m-a sunat nimeni”

Cristiano Bergodi (foto) a declarat ieri: ‘Nu m-a sunat nimeni de la Dinamo, nu stiu nimic despre asa ceva. Oricum, sunt prieten cu Walter, nu vreau sa pun presiune pe el si sa isc un scandal. Este o chestiune delicata, nu pot sa raspund acum daca imi doresc sa mai antrenez in Romania, pentru ca nu stiu ce s-a intamplat la Dinamo.

Bataie in loja

Meciul de la Urziceni s-a disputat, de fapt, in pauza. Intre presedintele gazdelor, Mihai Stoica, si Cristi Borcea. Nervos ca Ricardo a fost eliminat, ‘MM a vrut intai sa scoata echipa de pe teren, apoi s-a dus nervos in loja actionarilor dinamovisti, injurand si tipand spre Borcea.

Imediat, Gigi Netoiu, Borcea, impresarul Victor Becali si Florian Walter au reactionat, sarind la bataie. Martori oculari ai incidentului au afirmat ca ‘MM a fost ‘bine sifonat, iar Borcea a stins trabucul chiar pe costumul lui Stoica! ‘Nu s-a nascut Borcea ala care sa ma bata, a comentat ‘MM, care a aparut insa ieri cu cateva vanatai pe tampla. El si-a cerut scuze pentru gesturile de pe teren si a marturisit ca nu va mai sta pe banca tehnica pe viitor.

Borcea a pus batista pe tambal: ‘Intre mine si „MM” a fost o discutie ca intre doi barbati care isi apara echipa. Amandoi suntem mai vulcanici, dar a fost doar o disputa verbala si atat.

„Poate ca s-a lovit singur”

‘A venit la noi si ne-a injurat. Apoi a suportat consecintele. Nu ne-am batut, poate s-a lovit el singur ca sa impresioneze, poate si-a rupt el hainele dupa aia, a povestit ieri actionarul Florian Walter, aflat in incaperea in care s-a desfasurat conflictul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News