BSH Electrocasnice SRL desfășoară o campanie de siguranță voluntară pentru un numar limitat de aragazuri marca Bosch, produse în perioada ianuarie 2009 – octombrie 2011, în contextul în care există posibilitatea unei defecțiuni la un racord de conectare la gaz. În anumite circumstanțe, pot avea loc scurgeri de gaz și, în cazuri extrem de rare, poate aparea un risc de explozie.

Astfel, toți proprietarii de aragazuri marca Bosch, fabricate în perioada mai sus menționată, sunt rugați să verifice dacă apartul lor este afectat pe site-ul www.gascookingsafety.com sau să apeleze numărul de telefon cu tarif normal 021.203.97.48, de luni până vineri, între 08,00 – 20,00 și sâmbătă, între 09,00 – 16,00.

Societatea care a făcut anunțul va trimite un tehnician de service autorizat care va oferi fiecărui proprietar al unui aparat afectat înlocuirea racordului de conectare la gaz, la domiciliu. Pentru evitarea oricărui pericol potențial, proprietarii aparatelor afectate trebuie să opreasca imediat alimentarea cu gaz a aparatului și să întrerupă utilizarea acestuia până la înlocuirea racordului.

BSH Electrocasnice SRL este filiala din România a societăţii BSH Hausgeräte GmbH, cel mai mare producător de aparate electrocasnice din Europa și unul din liderii mondiali ai sectorului, înregistrând în anul 2014 o cifră de afaceri anuală de aproximativ 11,4 miliarde euro. Grupul a fost fondat în anul 1967 ca joint venture al societăţilor Robert Bosch GmbH (Stuttgart) şi Siemens AG (München). De la începutul anului 2015 BSH aparţine exclusiv grupului Bosch.

Urmărește-ne pe Google News