Până în 2014, rata creditelor neperformante ajunsese la aproape un sfert din total, pe primele locuri în Europa, după ce cu numai câțiva ani înainte fusese la coada clasamentului.

Chiar denumirea popularizată de „credit de consum” este improprie. De fapt, consumul este ultima și cea mai nefericită destinație a unui credit de nevoi personale.

Azi, băncile românești dau credite de nevoi personale limitate la 5 ani, cu rare excepții, legate în general de refinanțarea creditelor vechi. Pentru că durata este scurtă, dobânda adunată nu este atât de împovărătoare pe cât ar părea.

Dobânzile încep de la aproximativ 8%, ceea ce pe toată durata creditului înseamnă o sumă de rambursat cu 20% mai mare decât cea împrumutată. Fiecare punct în plus la dobândă înseamnă 2,5% în plus la rată, astfel că o dobândă relativ mare, de 12%, se traduce în costuri cu 10% mai mari decât una mică.

Totuși, când și de ce este cazul să iei un astfel de credit? Există patru scenarii, fiecare cu particularitățile sale.

Creditele imposibil de evitat

Există cazuri în care pur și simplu nu ai de ales, ca de exemplu costurile medicale urgente sau plata unor alte datorii ajunse la scadență, pentru care nu au bani disponibili sau o mulțime de situații asemănătoare. Situația ideală este aceea în care oportunitatea de a lua un credit de nevoi personale nu este folosită pentru nimic altceva, tocmai pentru a fi disponibilă în astfel de situații.

Dacă totuși alegi să iei un credit de nevoi personale, tot nu înseamnă că toate motivele sunt la fel de bune…

Creditele cu profit aproape cert

Cel mai clar caz în care are sens să iei un împrumut de nevoi personale este pentru refinanțarea unui alt credit mai vechi, care avea dobândă mult mai mare. Dacă în schimbul soldului împrumutat pentru restul perioadei rata este mai mică, atunci aceștia sunt bani care pot fi direct economisiți.

La fel se întâmplă atunci când apare ocazia de a cumpăra ceva cu mult sub prețul pe care l-ai fi plătit în mod normal, asta însemnând cu cel puțin cei 20% cât reprezintă suma de restituit.

De asemenea, creditul de nevoi personale are sens în cazul în care este folosit pentru o investiție de tip pasiv, care să aducă randament cel puțin egal cu dobânda.

Cel mai ușor de înțeles exemplu este reabilitarea termică a locuinței: dacă în urma investiției factura anuală pentru încălzire scade cu mai mult decât ratele plătite, atunci creditul este aducător de profit.

Pentru ca amortizarea să se poată întâmpla în termen de 5 ani, trebuie să fie vorba de o casă foarte prost izolată și deci cu costuri mari care în urma investiției devine foarte bine izolată și cu costuri mici. Dar chiar și în cazurile moderate, când îmbunătățirea este mai mică, iar durata de amortizare depășește 5 ani (dar nu mai mult de 10!), creditul poate avea sens: un efort mai mare la început va fi răsplătit cu un beneficiu pe măsură mai târziu.

Creditele cu riscuri

Sunt și situații în care creditul de nevoi personale promite să aducă câștiguri, dar poate sfârși ca o cheltuială inutilă. Un exemplu simplu este atunci când iei banii pentru a porni o afacere proprie. Dacă lucrurile merg bine, poate că vei putea da banii înapoi încă din primul an. Dar dacă nu, vei plăti timp de cinci ani complet degeaba. Regula aici este să nu te împrumuți niciodată de mai mulți bani decât te poți lipsi atunci când trebuie să plătești rata lunară.

O altă situație, încă frecventă, este creditul luat pentru constituirea avansului la creditul ipotecar. Sunt încă mulți cei care nu au disciplina financiară sau răbdarea să economisească 15% din valoarea casei, așa că fac încă un împrumut mai mic doar pentru a putea veni cu cofinanțarea la împrumutul mai mare.

Situația este foarte împovărătoare și foarte riscantă, însă poate avea totuși și beneficii. În cazul în care piața imobiliară se află într-o tendință de creștere, această decizie se va dovedi inspirată – costurile suplimentare vor fi compensate la finalul celor 5 ani de faptul că ai apucat să cumperi mult mai ieftin. Un alt avantaj este că o astfel de decizie impune un soi de disciplină financiară: dacă ai reușit vreme de 5 ani să te descurci fără aceste venituri, îți va fi mult mai ușor ca apoi să economisești rata pe care o plăteai până atunci.

Riscul se produce atunci când piața imobiliară stagnează sau începe să scadă. Vei constata, la sfârșitul perioadei de 5 ani, că era mai bine dacă ai fi plătit chirie în tot timpul acesta: ai fi cumpărat mai ieftin și ai fi economisit astfel câteva mii bune de euro.

Creditele de consum

Așa cum spuneam de la început, consumul este cea mai proastă utilizare a unui credit de nevoi personale. Dacă nu-ți poți permite să economisești pentru un televizor mai mare sau pentru un telefon mai scump ori pentru o vacanță în afara țării înseamnă probabil că nu ți le poți permite deloc.

Există totuși câteva cazuri, destul de puține, în care un astfel de împrumut are rost – de exemplu, repararea sau renovarea locuinței care chiar are nevoie urgentă de această investiție, cumpărarea unui autoturism sau, în cazul celor cu venituri foarte mici, a electrocasnicelor de strictă necesitate ori a unui computer pe care să poată lucra sau studia.

Riscul mare aici îl reprezintă tentația de a lua un credit cât mai mare, pentru o perioadă cât mai lungă, doar pentru a vedea niște bani în buzunar cu care să faci eventual și alte lucruri mai puțin importante, dar pe care ți le-ai dorit. Pentru aceste cazuri, funcționează regula general valabilă în cazul tuturor împrumuturilor: ia cel mai mic credit de care ai nevoie, la cea mai bună dobândă pe care o găsești și pe cea mai scurtă durată posibilă.

***
Acesta este un articol din seria Școala de bani, proiect editorial inițiat și susținut de BCR, cu un conținut jurnalistic independent, dedicat economiei moderne, educației financiare și temelor legate de importanța unei conversații echilibrate între actorii economici.

Foto: 123rf.com

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News