Nu putine sunt cazurile in care angajatorii profita de perioada de proba, pe care o prelungesc pe termen nelimitat. Ba mai mult, unii patroni nici nu-i platesc pe cei care se afla in probe. Ce prevede, insa, legea in acest sens, ne-a spus  ing. Mihail Grosu, inspector-sef la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti.

In perioada de proba se verifica aptitudinile si pregatirea profesionala a salariatului si, in functie de rezultate, angajatorul are dreptul sa-l pastreze sau sa-l concedieze. Daca angajatorul considera ca verificarea a avut rezultate pozitive, pastreaza angajatul, iar contractul individual de munca, pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, cu timp de lucru integral sau partial, se continua.

La incheierea contractului individual de munca se poate stabili, de comun acord, o perioada de proba ce variaza astfel:

– in cazul contractelor individuale de munca pe durata nedeterminata, cu timp de lucru integral sau partial pentru muncitorii necalificati, nu poate depasi cinci zile lucratoare si angajarea se face, de regula, direct, fara verificare profesionala, avand in vedere ca celor in cauza nu li se cere o anumita calificare;

– pentru functiile de executie, este de cel mult 30 de zile calendaristice;

– pentru functiile de conducere – este de cel mult 90 de zile calendaristice;

– pentru absolventii institutiilor de invatamant, la debutul lor in profesie, este de cel mult sase luni. In acest caz, perioada de proba este obligatorie.

In cazul contractelor individuale de munca pe durata determinata, cu timp de lucru integral sau partial, perioada de proba este de:

– cinci zile lucratoare pentru o durata mai mica de trei luni;

– 15 zile lucratoare pentru o durata cuprinsa intre trei si sase luni;

– 30 de zile lucratoare pentru o durata mai mare de sase luni;

– 45 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de conducere, pentru o durata mai mare de 6 luni.

Perioada de proba reprezinta vechime in munca. Angajatorul are obligatia de a incheia contractul individual de munca din prima zi in care salariatul se prezinta la locul de munca si nu dupa incheierea perioa-dei de proba.

Pe toata perioada de proba, salariatul se bucura de toate drepturile prevazute de legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern si in contractul individual de munca.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News