„Agenții le-au explicat persoanelor în cauză că dacă nu sunt de acord să strângă mizeria pe care au făcut-o, vor fi sancționate. Cetățenii au acceptat varianta mai ieftină. Operațiunea a avut loc cu ajutorul unei mături și al unui făraș, puse la dispoziția lor chiar de către polițiștii locali”, a transmis Primăria Sectorului 5 pe pagina de Facebook.

Primarul Cristian Popescu Piedone a postat pe pagina de Facebook un video care arată cum polițiștii sectorului 5 i-au pus pe cetățenii care au consumat semințe și au aruncat cojile pe jos să le măture.

Edilul a anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, „pentru ca cetățenii să înțeleagă că străzile din sector nu țin loc de gropi de gunoi”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News