Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordornarea procurorilor DIICOT Arad, fac 25 de percheziţii în judeţele Botoşani, Dolj, Giurgiu, Sălaj, Timiş şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
În judeţul Timiş descinderile au loc în localităţile Izvin, Remetea Mare şi Timişoara. De altfel, unul dintre liderii grupării locuieşte la Izvin.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada august – decembrie 2016, grupul infracţional organizat, specializat în traficul de migranţi, pe relaţia Turcia – România – Ungaria, ar fi introdus fraudulos în ţară, de mai multe ori, peste 100 de persoane, cetăţeni sirieni, irakieni, turci, afgani şi marocani, pe care, ulterior, ar fi încercat să îi treacă fraudulos peste frontiera româno-maghiară, destinaţia finală fiind Germania”, arată Poliţia Română.
Pe parcursul investigaţiei, au fost depistate cinci transporturi de migranţi, în unul din cazuri, 42 de persoane, între care 18 copii, fiind găsite ascunse într-o cisternă, precizează Poliţia.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în luna decembrie, poliţiştii de frontieră de la Vărşand, judeţul Arad, au descoperit ascunşi într-o cisternă înmatriculată în judeţul Sălaj 42 de migranţi, între care 18 copii, cel mai mic având două luni. Migranţii proveneau din Maroc şi Irack şi voiau să ajungă în Europa de Vest.
Sursele citate mai spun că gruparea era organizată pe mai multe paliere: de racolare, de cazare şi de transport. Vor fi puse în executare 20 de mandate de aducere, suspecţii urmând să fie duşi la audieri la sediul DIICOT Arad.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro