Dintre persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore, 7.951 au făcut prima doză, iar 3.066 s-au prezentat pentru rapel.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate 5.258.814 persoane cu prima doză, iar 5.142.278 au primit schema completă.
Vaccinul Johnson&Johnson, administrat în doză unică, a fost ales de 5.041 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost folosite și peste 5.000 de doze de vaccin Pfizer, 2.849 ca primă doză și 2.893 pentru rapel.
Nicio persoană nu a ales să primească prima doză de AstraZeneca, în timp ce 24 s-au prezentat la rapel.
Au fost înregistrate în ultimele 24 de ore și două reacții adverse, una de la Pfizer și una la AstraZeneca.
Rata vaccinării rămâne scăzută în România, în condițiile în care numărul infectărilor continuă să crească. Miercuri, 1 septembrie, au fost raportate aproape 1.450 de cazuri noi de COVID și aproape 300 de pacienți COVID la Terapie Intensivă.
Numărul de persoane vaccinate în ultimele șapte zile:
- 31 august – 12.106 (8.719 cu prima doză și 3.387 cu rapelul)
- 30 august – 10.655 (7.240 cu prima doză și 3.415 cu rapelul)
- 29 august – 5.620 (3.587 cu prima doză și 2.033 cu rapelul)
- 28 august – 8.695 (5.527 cu prima doză și 3.168 cu rapelul)
- 27 august – 13.363 (9.482 cu prima doză și 3.881 cu rapelul)
- 26 august – 13.295 (9.636 cu prima doză și 3.659 cu rapelul)
- 25 august – 13.489 (9.630 cu prima doză și 3.859 cu rapelul)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro