A health worker administers an anti-Covid-19 vaccine at a vaccination hub. Foto: EPA-EFE/Antonio Vece
Peste 4.567.000 de persoane s-au imunizat împotriva noului coronavirus de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent. În ultimele 24 de ore puțin peste 31.000 de oameni s-au imunizat, a transmis, luni, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Cel mai recent bilanţ arată că, în ultimele 24 de ore, 11.745 de persoane s-au vaccinat cu prima doză, 19.321 au efectuat rapelul.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 4.567.268 de persoane. Dintre acestea, 348.197 au primit prima doză, iar 4.219.071 au primit ambele doze.
Cel mai folosit vaccin a fost cel de la Pfizer. 21.945 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore cu acest ser, dintre care 5.510 cu prima doză și 16.435 cu rapelul.
Pe locul doi în topul preferințelor celor care vor să se vaccineze este serul de la Johnson&Johnson – 5.995 de oameni au optat pentru acest ser în ultimele 24.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 17 de reacții adverse, dintre care 7 la vaccinul Pfizer, 5 la Johnson&Johnson, 3 la Moderna și 2 la AstraZeneca.
În total, în România, de la debutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 16.411 de reacții adverse, o rată de 1,91 la 1.000 de doze administrate.