De marți, 4 mai, medicii de familie au început imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză. Cu acest vaccin s-au vaccinat 45 de oameni astăzi.
Secretarul de stat Andrei Baciu anunțase luni că 3.035 de medici de familie sunt înscriși până acum în campania de vaccinare, iar serul a ajuns în toate zonele țării, inclusiv în mediul rural.
Revenind la situația vaccinării, în total, de la începutul campaniei de vaccinare în România și până în prezent au fost imunizate un număr de 3.411.328 de persoane. Dintre acestea, 1.328.743 au primit prima doză, iar 2.082.585 ambele doze.
Numărul dozelor de vaccin împotriva COVID-19 de la Pfizer administrate în ultimele 24 de ore a fost de 70.093. Cu acest ser au fost imunizate 29.976 de persoane cu prima doză și 40.117 cu rapelul.
6.972 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore cu Moderna, dintre care 2.083 cu prima doză și 4.889 cu rapelul. Cu AstraZeneca s-au vaccinat 8.494 de persoane în ultimele 24 de ore, dintre care numai 525 cu prima doză și 7.969 cu rapelul.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 41 de reacții adverse, dintre care 25 de la vaccinul Pfizer, 11 de la Moderna, 5 de la AstraZeneca. Nicio reacţie adversă nu a fost semnalată la persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson.
În total, în România, de la debutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 14.319 reacții adverse, o rată de 2,6 la 1.000 de doze administrate.
Numărul persoanelor vaccinate în ultimele 7 zile în România
- 4 mai – 85.604 persoane vaccinate, dintre care 70.093 cu Pfizer, 6.972 cu Moderna, 8.494 cu AstraZeneca și 45 cu Johnson&Johnson.
- 3 mai – 66.567 de persoane vaccinate, dintre care 55.463 cu Pfizer, 5.746 cu Moderna și 5.358 cu AstraZeneca.
- 2 mai – 41.273 de persoane vaccinare, dintre care 33.449 cu Pfizer, 4.133 cu Moderna şi 3.691 cu AstraZeneca.
- 1 mai – 60.017 persoane vaccinate, dintre care 48.587 cu Pfizer, 5.724 cu Moderna și 5.706 cu AstraZeneca.
- 30 aprilie – 78.612 persoane vaccinate, dintre care 62.717 cu Pfizer, 8.273 cu Moderna și 7.622 cu AstraZeneca.
- 29 aprilie – 80.391 de persoane imunizate, dintre care 64.001 cu Pfizer, 8.056 cu Moderna și 8.334 cu AstraZeneca.
- 28 aprilie – 83.790 de persoane imunizate, dintre care 65.008 cu Pfizer, 8.671 cu Moderna și 9.330 cu AstraZeneca.