Raportul a fost adoptat cu 73 de voturi pentru și 32 împotrivă. PNL și USR au anunțat, în plen, că nu vor susține acest proiect de lege.
Proiectul merge la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Potrivit proiectului, evaziunea fiscală este sancționată cu închisoare între doi și 15 ani, sau mai mult, în cazul pedepselor majorate: pentru asocierea în vederea săvârșirii acestei fapte, pedeapsa cu închisoarea crește de la cinci la 15 ani.
Dacă prin faptele amintite se produce un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu cinci ani, iar dacă prejudiciul trece de 500.000 de euro, pedeapsa se majorează cu șapte ani.
Cătălin Rădulescu spune în expunerea de motive căproiectul are ca scop rezolvarea din sistemul de detenție și gradul de aglomerare din penitenciare, dar și recuperarea prejudiciului suferit de stat.
Astfel, explică el, statul ar câștiga de două ori, pentru că economișește cheltuielile presupuse cu detenția și recuperează în scurt timp prejudiciul.
“E o renunţare la urmărire penală, o soluţie prevăzută în Cod în anumite condiţii. Poate beneficia de o asemenea procedură cu o penalitate de 50% o singură dată, tot ca o formă de descurajare şi de a-i învăţa pe oameni că anumite fapte pot să aibă anumite consecinţe deosebit de grave dacă ele sunt repetate. Interesul statului nu este de a cheltui sume cu cei care au greşit, ci de a recupera în primul rând prejudiciul, pentru a descuraja neplata taxelor”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, după votul din comisia juridică.
Ce prevede proiectul de lege
Proiectul de lege propune ca, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9 (din Legea evaziunii fiscale – n. red.), dacă în cursul urmăririi penale inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, se va dispune clasarea cauzei.
Dacă prejudiciul va fi achitat în cursul judecății, până la terminarea cercetării judecătorești, ar urma să fie dispusă sancțiunea amenzii penale sau efectuarea muncii în folosul comunității pentru șase luni.
Dacă în cursul judecății, până la terminarea cercetării judecătorești, inculpatul își ia angajamentul că va acoperi integral (sau “va acoperii”, așa cum scrie în proiectul de lege), în termen de un an, pretențiile părții civile la care se adaugă dobânda legală, se va dispune sancțiunea de un an de închisore cu suspendare.
Dacă inculpatul își ia angajamentul că va acoperi integral, în termen de trei ani, pretențiile părții civile la care se adaugă dobânda legală, se va dispune sancțiunea de trei ani de închisore cu suspendare.
Dacă un condamnat nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, pedeapsa închisorii cu suspendare e va transforma în pedeapsa închisorii cu executare, mai spune documentul.