Persoanele care nu poartă mască în spațiile închise comune riscă o amendă substanțială, avertizează autoritățile.

”Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU”, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

”Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2.500 de lei”, subliniază autoritățile.

Raed Arafat s-a arătat nemulțumit vineri de faptul că mulți români nu par să poarte măști.

„În mijloacele de transport în comun, credeți-mă, e plin de oameni fără nicio mască. Masca poate să însemne ceva care să iți acopere doar nasul și gura. Asta înseamnă că oamenii nu cred în acest pericol. S-au speriat la început, au văzut ce s-a întâmplat în alte țări, au văzut că în România totuși a fost treaba sub control și n-au simțit-o că este foarte critică”, a spus Arafat la Europa FM.

Acesta a adăugat: „Iar dacă în transportul în comun nu respectăm ce am zis înseamnă că avem o problemă, pentru că aici s-a comunicat. Și s-a comunicat mult pe această temă. Dacă va fi un eșec, acesta va fi eșecul comunității”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News