Începând de astăzi, 21 ianuarie, persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina în cadrul Etapei a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, a informat Comitetul Național pentru Vaccinare.
Reprezentanții direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale întocmesc listele cu persoanele de la domiciliu aflate în această situație, împreună cu asistenții personali ai acestora și cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie, se arată în comunicat.
„Totodată, medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile vor colabora activ cu structurile de asistență socială, iar listele întocmite vor fi transmise cu celeritate nucleului de coordonare a campaniei de vaccinare”, se mai precizează în document.
Astfel, potrivit informării CNCAV, traseele, logistica și personalul necesare pentru vaccinarea atât a persoanelor imobilizate sau nedeplasabile, cât și a membrilor de familie care locuiesc în aceeași gospodărie, se fac astfel:
- prin echipe de vaccinare mobile, care sunt parte a unor centre de vaccinare fixe
- prin solicitarea echipajelor de consultații la domiciliu ale serviciilor de ambulanță, cu suplimentarea acestora, fără afectarea capacității operative
Centrele de dializă au obligația de a facilita accesul la vaccinarea împotriva COVID-19 pentru pacienții aflați în tratament, respectând următoarele indicații:
- Managerii/coordonatorii centrelor de dializă desemnează responsabili cu vaccinarea împotriva COVID-19 a pacienților aflați în tratament
- Personalul medical al centrelor de dializă va informa pacienții aflați în tratament despre beneficiile vaccinării împotriva COVID-l9 și despre riscurile nevaccinării, precum și de posibilitățile de acces la vaccinare
- Pentru pacienții care doresc să se vaccineze, personalul desemnat din centrul de dializă va realiza programarea la vaccinare, în centrul / centrele de vaccinare din proximitatea centrului de dializă la care pacienții urmează tratamentul cronic, la care sunt arondați prin grija DSP județean/DSPMB
- Vaccinarea pacienților se va realiza fie înainte, fie imediat după efectuarea ședinței de dializă; transportul persoanelor la centrele de vaccinare va fi asigurat prin mijloacele proprii ale centrului de dializă
- Programarea pacienților se poate efectua conform procedurilor în vigoare, preferabil de către personalul medical din centrul de dializă pentru a se asigura respectarea arondării centrelor de dializă la centrele de vaccinare;
- Dacă personalul din centrul de dializă nu reușește programarea prin platforma de vaccinare, va comunica direct cu centrul de vaccinare și va transmite lista pacienților care se vaccinează cu 48 de ore înainte de ziua vaccinării; în această situație, pacienții dializați vor fi vaccinați fără programare și înregistrați direct in RENV
- În baza listei de pacienți dializați, centrul de vaccinare va solicita suplimentarea numărului de doze de vaccin.
Pe 15 ianuarie a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.