“Avem două tipuri de pacienţi izolaţi: izolatul pozitiv care este tratat și izolatul preventiv. Refuzul de a se interna al subiecților care au fost depistaţi pozitivi la testul tampon va duce la raportarea către organele poliției judiciare. Dacă o persoană pozitivă iese pe stradă, este arestată și dusă la închisoare”, a declarat guvernatorul într-o conferință de presă.
Conform lui Luca Zaia, situația din regiunea Vento este sub control, numărul cazurilor noi de îmbolnăviri cu COVID-19 fiind zilnic de câteva zeci.
“Începând cu data de 1 iulie, am înregistrat 28 de infecții, o cifră ridicolă, comparativ cu 5 milioane, cât numără populaţia regiunii Veneto. 15 cazuri din cele 28 le-am importat. Fie că sunt rezidenți care au plecat acasă și s-au întors, fie sunt imigranți”, a mai precizat Zaia.
Până marți, regiunea Veneto raportase 19.327 de cazuri pozitive, cu 9 mai multe decât luni. Numărul celor aflaţi în izolare este 768, cu 13 mai puțini decât cu 24 de ore în urmă.
De asemenea, 169 de persoane sunt spitalizate, dintre care 16 au fost depistate pozitiv, iar 10 pacienți se află în terapie intensivă.
Până în acest moment, în această regiune a Italiei au murit din cauza COVID-19 2.024 de persoane, un deces fiind raportat în ultimele 24 de ore, iar 3.611 de persoane au fost externate.
FOTO: EPA
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!