Prin serviciul de sms-uri, pacienţii seropozitivi pot primi zilnic, gratuit, două mesaje pe telefonul mobil prin care să li se reamintească să-şi administreze medicaţia, potrivit Mediafax. Serviciul poate fi utilizat prin completarea unui formular existent pe website-ul programului, www.viatacuhiv.ro, pacienţii alegându-şi astfel orele la care vor să le fie trimis sms-urile, conform calendarului de tratament stabilit de medic, precum şi textul personalizat al mesajului pe care vor să îl primească.
Programul are ca obiectiv susţinerea persoanelor seropozitive în lupta lor de zi cu zi cu boala, în special în două direcţii: atingerea unui nivel cât mai ridicat al aderenţei la tratament (administrarea corectă a tratamentului, pentru eficienţa lui maximă) şi creşterea gradului de informare a acestora, potrivit celor de la UNOPA.
„În cazul pacienţilor cu HIV/SIDA, succesul terapiei depinde în mare măsură de administrarea corectă a tratamentului, la orele stabilite de medic, acesta fiind un angajament pe viaţă al pacienţilor cu HIV/SIDA. Pe lângă tratamentul medical şi îngrijirea specializată din partea medicilor, pacienţii au permanent nevoie de susţinere psihologică, dar şi practică, pentru a face faţă provocărilor bolii şi a evita eşecul terapeutic. Pacienţii cu HIV/SIDA, spre deosebire de pacienţii cu alte multe boli cronice, au şansa la o viaţă normală dacă au grijă de sănătatea lor şi respectă tratamentul indicat de medic”, a declarat managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, prof. dr. Adrian Streinu Cercel.