În ultima săptămână, zeci de guverne județene din cel puțin opt provincii din China au publicat notificări care îi avertizează pe cetățeni că au termen până la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august pentru a fi vaccinați anti-COVID-19, în caz contrar urmând a se confrunta cu o serie de restricții.

„Toată lumea este responsabilă pentru prevenirea și controlul epidemiei, iar vaccinarea începe de la mine!”, se nota pe un afiș emis săptămâna aceasta de județul Dingnan din provincia Jiangxi, care are aproximativ 220.000 de persoane.

Anunțul adăuga că „în principal” rezidenților nevaccinați li se va refuza accesul la școli, mijloace de transport în comun și facilități medicale, printre alte facilități și servicii, începând cu 26 iulie.

Impulsul guvernelor locale de a crește ratele de vaccinare vine după ce Partidul Comunist aflat la guvernare a anunțat obiectivul de a atinge așa-numita „imunitate de turmă” până în decembrie 2021.

Shao Yiming, un epidemiolog al Centrului chinez pentru controlul și prevenirea bolilor, a declarat că, având în vedere că rata de protecție a vaccinurilor chineze este sub 100%, China va trebui să vaccineze complet între 80% și 85% dintre rezidenți, echivalentul a un miliard de oameni din populația totală a țării 1,4 miliarde, pentru a respecta termenul-limită din decembrie.

Deoarece China a ținut în mare măsură sub control răspândirea virusului, mulți oameni au considerat în primă fază că nu trebuie să se vaccineze. De asemenea, scandalurile legate de siguranța vaccinurilor chinezești au contribuit la ezitarea oamenilor de a merge să se imunizeze.

Mai multe focare locale apărute recent, inclusiv în provinciile Anhui și Liaoning, din nordul țării, și Guangdong, din sud, au alimentat temerile oamenilor privind infectarea cu COVID-19, determinând în provinciile afectate un aflux de persoane care au mers să se vaccineze.

În toată țara, rata de vaccinare s-a accelerat în ultimele luni, cu peste 10 milioane de vaccinuri administrate în medie pe zi.

Până miercuri, guvernul chinez a administrat 1,4 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19, potrivit estimărilor presei de stat, deși nu se știe procentul total al populației care a primit și a doua doză.

Campania totală a văzut lucrătorii guvernamentali mergând în cartiere în eforturile de a convinge oamenii să se vaccineze, centrele de vaccinare oferind beneficii, de la bonuri de cumpărături până la produse alimentare gratuite și înghețată.

Dar experții au avertizat că sunt foarte mulți oameni care nu au primit încă prima doză de vaccin, în special în zonele rurale, ceea ce va determina guvernele locale să ia măsuri mai drastice pentru a asigura imunitatea de turmă dorită de autorități.

„Toate acele strategii pe care le-au folosit pentru a-i ademeni pe oameni să se vaccineze s-ar putea să nu mai funcționeze în următoarea etapă a eforturilor de vaccinare”, a spus Yanzhong Huang, șeful pentru sănătate globală la Consiliul pentru Relații Externe.

„Obligativitatea vaccinării poate fi singura soluție viabilă pentru rezolvarea acestei a problemei”, a precizat Yanzhong Huang.

Avertizări și notificări

În primele două săptămâni din luna iulie, cel puțin 50 de județe din 12 provincii chineze au emis notificări de avertizare cu privire la măsurile menite a-i încuraja pe cetățenii nevaccinați să se imunizeze, precizând că „nevaccinarea va afecta viața și deplasarea”.

Până în prezent, au fost publicate notificări de noi măsuri în Sichuan, Fujian, Shaanxi, Jiangsu, Jiangxi, Guangxi, Anhui, Shandong, Hebei, Henan, Zhejiang și Mongolia interioară.

Majoritatea zonelor care impun aceste noi măsuri sunt relativ mici conform standardelor chineze – cel mai mare este orașul Zaozhuang din provincia Shandong, care are o populație de 4,2 milioane de locuitori.

Prima dintre măsuri a fost anunțată pe 8 iulie, iar noi notificări au început să fie anunțate începând de vineri.

Politicile variază foarte mult de la o zonă la alta – în 33 de județe, autoritățile au declarat că noile certificate de vaccinare vor fi verificate la intrarea în locațiile publice, inclusiv în clădirile administrative și în instituțiile de sănătate, iar cetățenii care nu s-au vaccinat vor fi sfătuiți să o facă.

Dar în 19 județe, guvernele locale au avertizat în mod explicit că, în câteva săptămâni, cetățenii nevaccinați ar putea fi interziși de la o gamă largă de locuri și servicii publice.

„Începând cu 17 iulie, în principiu, persoanele care nu au fost vaccinate nu vor mai putea intra în anumite sedii publice, cum ar fi secțiile de internare din spitale, azilele de bătrâni, școlile sau bibliotecile”, se spune într-o notificare publicată în districtul Jingyan din Sichuan.

În notificare se specifică faptul că fac excepție persoanele care nu se pot vaccina din cauza problemelor de sănătate.

De asemenea, în notificare se atrage atenția angajaților supermarketurilor și proprietarilor de standuri din piețe că li se va interzice venirea la locurile de muncă, dacă nu sunt vaccinați.

În câteva județe măsurile sunt și mai extreme. În două orașe, Guiping și Beiliu, din județul Guangxi, autoritățile le-au transmis elevilor că li se va interzice intrarea în școli, dacă nu au ambii părinți vaccinați împotriva coronavirusului.

După reacțiile de protest de pe site-urile de socializare, notificările au fost șterse, dar nu este clar dacă restricțiile se vor aplica în continuare.

Și în județul Tanghe, în provincia Henan, mass-media a raportat că agențiile guvernamentale locale și întreprinderile de stat nu își vor mai plăti angajații dacă aceștia refuză să se vaccineze.

Reacții după aceste notificări

Oficialii chinezi nu sunt singurii care ordonă vaccinarea anumitor lucrători din serviciile-cheie sau interzic accesul celor care nu au fost imunizați.

Președintele francez Emmanuel Macron a ordonat tuturor lucrătorilor din domeniul sănătății să se vaccineze cu riscul de a-și pierde locul de muncă, în timp ce dovada efectuării schemei complete de imunizare va fi necesară pentru a intra în spitale, restaurante și unele mijloace de transport din Franța, de la începutul lunii august.

În mod similar, guvernul australian a înștiințat lucrătorii din centrele de îngrijire bătrâni că trebuie să fie imunizați cu cel puțin prima doză de vaccin anti-COVID-19 jumătatea lunii septembrie.

Shen Kui, directorul Centrului de cercetare pentru drepturile omului și dreptul umanitar de la Universitatea din Beijing, a pus sub semnul întrebării legalitatea măsurilor, pe care le-a asemănat cu vaccinările obligatorii de facto, într-o postare în revista China News Weekly, deținută de stat.

„În cadrul acestor politici, oamenii care nu s-au vaccinat se vor confrunta cu diverse bariere în viața de zi cu zi și la muncă. Singura modalitate de a evita aceste obstacole este de se imuniza. Dacă nu este vaccinare forțată, ce poate fi?”, s-a întrebat Shen.

„Înainte ca vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 să devină o cerință legală, nu există niciun temei legal pentru aplicarea acestor restricții”, a adăugat Shen.

Într-un editorial despre noile măsuri care-i vizează pe școlarii din Guiping, postat pe popularul site de știri online Sohu, s-a scris că ignorarea dreptului cetățenilor de a nu se vaccina este o „trădare și abuz de încredere al oamenilor”.

„Ca departament administrativ local, acesta ar trebui să respecte oamenii și să construiască un front comun de prevenire a pandemiei”, se mai precizează în editorial.

Vaccinarea nu este obligatorie în China

Până în prezent, guvernul central al Chinei nu a anunțat oficial vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19.

Jin Dongyan, profesor de medicină la Școala de Științe Biomedice a Universității din Hong Kong, a declarat că politicile sunt probabil rezultatul unor oficiali ai administrației locale, aflați sub presiune extremă pentru a îndeplini obiectivele de vaccinare ale autorităților de la Beijing.

În cadrul structurii administrative a guvernului chinez, decretele politice sunt adesea stabilite de conducerea țării și apoi sunt lăsate în sarcina oficialilor locali să decidă cum să le pună în aplicare.

Neîndeplinirea obiectivelor politice i-ar putea costa pe politicienii locali avansarea în ierarhie sau chiar locurile de muncă.

„Trebuie să livreze date, așa că vor folosi toate mijloacele aflate la dispoziția lor și vor încerca toate opțiunile disponibile”, a spus Jin.

Yanzhong Huang, șeful pentru sănătate globală la Consiliul pentru Relații Externe, nu știe dacă noile politici reprezintă un exces de zel al oficialilor guvernelor locale aflați sub presiune pentru a îndeplini obiectivele de vaccinare sau dacă este un test pus la cale de Partidul Comunist de la Beijing.

„Guvernul chinez are o lungă istorie de testare a inițiativelor potențial controversate mai întâi la nivel local înainte de a le anunța la nivel național, pentru a vedea cum vor fi primite de cetățeni. Poate că și aceasta este o inițiativă a guvernului central”, a spus Huang.

Huang a adăugat că, dacă Beijingul ar dori să se asigure că China poate atinge imunitatea de grup, ar trebui să decreteze obligativitatea vaccinării, indiferent dacă este o măsură populară sau nu.

„Pentru orice vaccinuri cu rate de eficacitate mai mici de 80%, trebuie să avem întreaga populație vaccinată. Simpla solicitare ca oamenii să se vaccineze nu va realiza acest lucru”, a precizat Huang.

China a aprobat cinci vaccinuri interne pentru utilizare – două dezvoltate de Sinopharm, de stat, și altele de Sinovac, CanSino și Anhui Zhifei. Majoritatea populației a fost imunizată cu Sinopharm și Sinovac.

Studiile arată că Sinopharm și Sinovac au o eficacitate mai mică împotriva COVID-19 decât alte vaccinuri anticoronavirus.

Potrivit studiilor prezentate Organizației Mondiale a Sănătăți, în Brazilia Sinovac a avut o eficacitate de aproximativ 50% împotriva COVID-19 de 100% împotriva bolilor severe. Conform OMS, eficacitatea Sinopharm atât pentru boala simptomatică, cât și pentru cea severă a fost estimată la 79%.

FOTO: EPA

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News