Potrivit ONS, precedentul nivel minim al migraţiei dinspre UE către Regatul Unit se înregistrase în perioada 1 iulie 2012-30 iunie 2013, când 183.000 de europeni s-au stabilit pe teritoriul britanic.

Diferenţa dintre numărul cetăţenilor UE care s-au mutat în Regatul Unit şi al celor care au părăsit această ţară în ultimele 12 luni până la finalul lui martie 2019 (migraţia netă) a fost de 59.000, comparativ cu migraţia netă de 189.000 înregistrată în perioada 1 iulie 2012-30 iunie 2013.

Numărul cetăţenilor UE care au sosit pe teritoriul britanic s-a redus continuu începând din 2016, an în care Regatul Unit a votat pentru ieşirea din blocul comunitar european, indică acelaşi raport al ONS.

În total, aproximativ 612.000 persoane s-au mutat în Regatul Unit în perioada perioada 1 aprilie 2018-31 martie 2019, în timp ce 385.000 de persoane au emigrat din această ţară, ceea ce înseamnă o migraţie netă de 226.000 de persoane către Regatul Unit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News