Statul sud-american raportase sub 70.000 de decese, însă acum numărul oficial al morților este mai mult decât dublu, de peste 180.000, arată sursa citată.
Premierul Violeta Bermudez le-a declarat jurnaliștilor că raportările au crescut la sfatul experților peruvieni și internaționali, în urma excesului de mortalitate, adică creșterea numărului total de decese față de media anilor anteriori.
„Credem că este datoria noastră să facem publice aceste informații actualizate”, a spus Bermudez.
Președintele Federației Medicilor din Peru, Godofredo Talavera, a declarat că noul bilanț nu îl surprinde. Peru a fost una dintre cele mai afectate țări din America Latină de pandemie, având sistemul de sănătate aproape de colaps.
Nu a existat niciun sprijin guvernamental cu oxigen, precum și cu paturi pentru terapie intensivă. În prezent, nu avem suficiente vaccinuri. Prima linie de îngrijire nu a fost reactivată. Toate acestea ne fac prima țară din lume în ceea ce privește mortalitatea.
Președintele Federației Medicilor din Peru:
Ca o comparație, Columbia învecinată a raportat puțin peste 88.000 de decese, iar Bolivia, doar 14.000, în timp ce Brazilia are unul dintre cele mai mari bilanțuri din lume, cu 460.000 de morți.
Actualul bilanț al deceselor, de aproape 180.000, face ca Peru să devină țara cu cel mai mare număr de decese raportat la populație. Mai exact, are în prezent 500 de decese din cauza COVID la 100.000 de locuitori. Până acum, Ungaria avea cea mai ridicată rată a mortalității, având 300 de decese la 100.000 de locuitori.