Fostul premier Adrian Nastase a fost cercetat de procurorii Departamentului National Anticoruptie, DNA, in dosarul ‘Zambaccian I, pentru o presupusa luare de mita sub forma de bunuri importate din China, toate achitate din conturile firmelor Vertcon si Conimplus din Bacau, conduse de fosti apropiati ai familiei Nastase.
Unul dintre martorii- cheie in dosarul Zambaccian, Cristina Popa, fost administrator al firmei Vertcon, a dezvaluit agentiei HotNews ca din cei 500.000 de dolari cheltuiti pentru a-i satisface poftele deputatului PSD, s-au cumparat si obiecte care nu sunt de arta.
Ea a enumerat draperii, aparate de taiat oua, peruci, strecuratori de bucatarie, clopotei, aparate de curatat scame, perne si brazi artificiali pentru Craciun.
‘Le-am cumparat tot ce doreau cu banii firmei intrucat imi era frica de Adrian si de Dana Nastase, declara Cristina Popa.