În cei opt ani de când a plecat din România, a făcut de toate: a fost pescar pe un vas enorm, scoţând peşti uriaşi din Pacificul de Sud, dealer într-un cazinou din capitala Noii Zeelande, iar în ultimii ani, grafician, ilustrator şi designer foto.

Şi cum aventura a reprezentat întotdeauna o necesitate pentru el, ea a şi fost în permanenţă căutată. O expediţie în jungla din Borneo, trăită în urmă cu doi ani alături de soţia sa, a constituit un “condiment” bine-venit. Cum adrenalina trebuie stimulată însă continuu, Mihai a găsit soluţia: pescuieşte rechini… cu undiţa! Rechini pe care, mai apoi, îi eliberează în ocean.

Sunt mândru că am fost printre pionierii acestui stil de pescuit. Acum cinci sau şase ani, eram foarte puţini cei care pescuiam aşa. Apoi, am inventat noi monturi, pentru a produce cât mai puţine daune peştelui şi a-l elibera cât mai puţin vătămat. Puţini îşi pot imagina ce forţă are un rechin de 150 de kg!”, susţine clujeanul.

Prinde fioroşii peşti doar cu undiţa!

Fiind unul dintre pionierii acestui “sport”, românul a ajuns să fie extrem de cunoscut în aproape toată lumea. Ba, mai mult, pe youtube. com au apărut filmuleţe cu Mihai Balais la vânătoare de rechini.

“M-am născut la Stanca, maternitatea Clujului, de Păcălici, 1 aprilie 1974. Copilăria mi-am petrecut-o în Gheorgheni şi pe dealurile din jur, prinzând şerpi şi şopârle, spre disperarea alor mei”, povesteşte Mihai.

În 2001, la 27 de ani, a părăsit România. “Sami, soţia şi partenera mea de joc în viaţă, a primit o ofertă de lucru în Statele Unite ca profesoară. Dar dacă tot era să plecăm, ne-am zis să o facem ca lumea, adică la capătul pământului! Aşa am ajuns aici, în Auckland, Noua Zeelandă”, povesteşte clujeanul. “Sincer, pe mine m-a atras aventura şi, în primul rând, pescuitul. Care pescar nu şi-ar dori să trăiască pe o insulă în mijlocul oceanului?!”, se întreabă el retoric.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News