Dacă lupta lui Liviu Dragnea de acum o săptămână pentru postul de preşedinte a fost o cursă de unul singur, pentru locurile de preşedinte executiv şi vicepreşedinţi a fost bătălie mare.
A doua poziţie din partid, cea de preşedinte executiv, a fost câştigată de Valeriu Zgonea, el învingându- l pe contracandidatul său Constantin Niţă. 21 de concurenţi şi-au dorit să fie vicepreşedinţi ai PSD, dar doar 14 au reuşit să obţină voturile delegaţilor la Congres.
Astfel, au devenit şefe PSD Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Lia Olguţa Vasilescu şi Doina Pană, care, alături de Andrei Dolineaschi, Mihai Tudose, Victor Negrescu, Georgian Pop, Marian Chirică, Gabriel Vlase, Ioan Vulpescu, Gheorghe Şimon, Ştefan Viorel şi Nicolae Bănicioiu îl vor ajuta pe Dragnea să conducă partidul.

Iliescu a atacat dur conducerea partidului

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu, le-a reproşat, ieri, liderilor partidului prezenţi la Congresul PSD că s-au rupt de intelectuali. Iliescu a declarat că a rămas surprins de faptul că nu a văzut nici un pesedist la Festivalul Enescu, unde a fost spuma intelectualităţii din România.
“Liderii noştri de partid au o slabă legătură cu intelectualii ţării. Nu sunt prezenţi în mijlocul lor, în acţiuni specifice, aş vrea să reamintesc Festivalul Enescu, unde liderii PSD-ului nu au fost prezenţi, o singură dată a apărut Ponta câteva minute într-un concert. E un semnal că nu prea sunt deschişi liderii partidului nostru la viaţa intelectuală, la viaţa culturală şi ăsta e un prost semnal. Un partid nu poate să fie o forţă dacă nu are lângă el intelectualii ţării”, a declarat Ion Iliescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News