Datele oficiale ale Autorității Naționale Sanitar Veterinare indică județul Ilfov ca ultimul apărut pe harta contaminării cu pesta porcină, fără însă a face referire la localitățile din componența administrativă.

Sursele Libertatea din cadrul ANSVA arată însă că după Tunari și Tâncăbești, a treia localitate confirmată pentru contaminarea cu virusul pestei porcine este orașul Voluntari.

Prima localitate din județul Ilfov unde a fost confirmat virusul pestei porcine a fost comuna Tunari. Acolo, porcii au fost ridicați de Direcția Sanitar-Veterinară Ilfov și a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor.

Miercuri, Libertatea a publicat o nouă hartă care arată că 30 de județe din 40 sunt afectate, iar focare sunt în 18 județe. Oameni din ANSVSA au spus că, deși s-a făcut public numai focarul din Tunari, există focare și în comuna Tâncăbești, iar sătenii au început să-și taie porcii și să-i vândă.

Acum, potrivit surselor Libertatea, virusul a apărut și într-o a treia comună ilfoveană: este vorba despre Voluntari, unde primar este Florentin Pandele.

Oficial, ANSVSA a anunțat doar că pesta porcină evoluează în județul Ilfov, fără însă a preciza și comunele unde au fost depistate focare:

În România Pesta Porcină Africană evoluează în 10 județe: Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomița, Galați, Călărași și Ilfov. În județul Sălaj au fost confirmate numai cazuri la mistreți, nefiind afectate gospodării ale populației sau exploatații comerciale.

Harta prezentată în spațiul public este un document de lucru, o propunere de actualizare a anexei Deciziei 2014/709/UE, ca urmare a confirmării focarului de PPA din județul Ilfov.

Documentul, neadoptat încă, este elaborat de către experții Comisiei Europene din cadrul DG-SANTE, pe baza datelor și informațiilor oficiale furnizate de către ANSVSA”, se arată într-un comunicat al ANSVA.

În aplicarea și respectarea principiului regionalizării, Comisia Europeană, prin această actualizare a anexei Deciziei 2014/709/UE, în funcție de apariția de noi focare de PPA pe teritoriul unui stat membru, ia toate măsurile pentru a preveni răspândirea bolii.

Astfel, în zona roșie sunt incluse județele unde PPA evoluează în exploatațiile de porcine domestice și/sau la populația de porcine sălbatice, dar și județele limitrofe acestora, în care NU evoluează focare de PPA, dar sunt considerate ca fiind expuse unui risc crescut de contaminare.

În județele incluse în zona roșie este permisă circulația porcilor vii, a transportului de material seminal, a cărnii, a produselor și a subproduselor provenite de la aceștia în interiorul zonei de restricție, cu excepția celor aflate în raza de 10 km din jurul focarelor.

Menționăm că sunt acordate derogări pentru animalele sănătoase aflate în zona de restricție, care, după testare, pot părăsi zona afectată spre abatorizare şi carnea poate fi comercializată. Derogarea se acordă de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din județul respectiv (în baza Deciziei 2014/709/UE), după realizarea unor teste și îndeplinirea unor condiţii stricte, prin care se asigură că produsele comercializate sunt sigure și nu prezintă risc de răspândire a virusului PPA.

Este interzisă: circulația porcilor vii, a transportului de material seminal, a cărnii, a produselor și a subproduselor provenite de la aceștia, în afara zonei de restricție.

În zona albastră (denumită și zonă tampon) sunt reprezentate județele aflate între zonele de risc și cele libere de boală. În aceste județe nu sunt impuse restricții privind mișcarea porcilor, a cărnii, a produselor și a subproduselor provenite de la aceștia, dar în care este intensificată monitorizarea stării de sănătate a porcilor și a circulației acestora.

Considerăm că prin difuzarea în spațiul public a unor informații incorecte se generează o stare de neîncredere în rândul populației și a agenților economici din industria de profil, care poate conduce la subminarea eforturilor autorităților statului pentru gestionarea rapidă și eficientă a focarelor de boală.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Pentru oameni, acest virus are, însă, impact la nivel economic și social”, arată sursa citată.


EXCLUSIV/ Vânătorii au atenționat de doi ani că la granița de est există pericolul pestei porcine. ”Am spus că nu e de glumă și că economia țării va suferi”

EXCLUSIV/ Noua hartă a pestei porcine, pentru care Guvernul a cerut convocarea CSAT! 30 de județe din 40 sunt afectate, iar focare sunt în 18 județe!

IMAGINI EXCLUSIVE/ Ucrainenii ridică un gard din sârmă ghimpată la granița cu România contra pestei porcine și împotriva contrabandei. Noi ne „protejăm” cu bandă de plastic!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News