Dosarul a fost deschis după sesizarea unei profesoare din Ciolpani – Ilfov, care reclama că directoarea școlii le-a impus cadrelor didactice să cumpere diplome de participare la cursuri de perfecționare, fără să fi participat la acestea.
În locuințele celor patru suspecți de falsificarea documentelor ce le-ar fi permis profesorilor să obțină gradații de merit și, implicit, mai mulți bani la salariu, anchetatorii nu au găsit însă doar diplome pentru școli din Ilfov, ci și pentru alte județe.
Nici o persoană nu a fost reţinută
După audieri, procurorul de caz a decis să nu reţină niciuna dintre cele patru persoane care ar fi pus la cale afacerea ilegală.
Dintre cei aproape 40 de profesori care au fost audiați în calitate de martori, doar nouă au recunoscut că au folosit astfel de documente pentru a obţine bani în plus la salarii. Ceilalți au ales să nu dea nicio declaraţie.
„Deocamdată, s-a decis să nu se facă nicio reţinere. Ancheta e la început, vom vedea pe parcurs ce se va întâmpla”, au declarat surse judiciare, pentru Libertatea.
Profesorii au luat bani mai mulţi la salariu
Patru persoane sunt acuzate că, în perioada 2013-2017, ar fi falsificat diplome și le-ar fi vândut unor profesori de la școli din Ilfov, iar aceștia le-ar fi folosit ca să obțină gradații de merit și, deci, mai mulți bani la salariu.
Profesorii care ar fi cumpărat diplome falsificate ar fi reușit să obțină, în cinci ani, în total, peste un milion de lei la salarii.
Gradația de merit reprezintă pentru 25% la salariul de încadrare al unui profesor.