Florin Cîmpeanu a precizat, marți seară, că cele aproximativ 60.000 de laptopuri au fost achiziționate prin programul ROSE, în cadrul unei licitații cu o valoare de 122,4 milioane de lei.
„Laptopurile vor fi duse în 1.073 de licee, care sunt liceele cu rata de promovabilitate cea mai scăzută. Din cele 1.400 de licee din România au fost selecționate acele licee în care procesul educațional se derulează cel mai dificil și în care rata de abandon este cea mai mare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
„Dacă vreți și valoarea licitației, este 122,4 milioane de lei pentru 60.000 de laptopuri, mai exact 59.072 de laptopuri”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul educației a vorbit și despre situația elevilor care au nevoie de tablete, precizând că datele despre aceștia fluctuează de la o zi la alta.
„În luna aprilie a anului trecut a fost identificată o nevoie de 230.000 de tablete. S-au achiziționat 250.000 de tablete de către Ministerul Educației, s-au achiziționat tablete de către autorități locale, s-au achiziționat tablete de către alte entități. În mod normal, cu toate aceste tablete achiziționate, ar fi trebuit să fie acoperită nevoia de 230.000 de tablete, nu-i așa?”, a spus Sorin Cîmpeanu.
„Și totuși, din ultimele raportări, am aflat că alături de cei peste 65.000 de elevi aflați în situații de risc cu privire la neîncheierea situației școlare pe primul semestru au mai apărut și – 230.000 au fost la început, astăzi mă uitam, sunt 190.000, datele fluctuează, de elevi care n-au avut acces la echipamente sau n-au avut acces la internet”, a conchis Sorin Cîmpeanu.
Școlile din România se redeschid din 8 februarie, odată cu semestrul al doilea, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro