1.055 de autovehicule ce efectuau în mod ilegal transport contra cost de persoane au fost depistate în trafic, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției. Au fost imobilizate alte 912 maşini în timpul unor controale la transportatorii de persoane desfăşurate în perioada 1 – 24 august, potrivit unui comunicat al IGPR.
„Poliţiştii au controlat 130.223 de autovehicule şi 89 de societăţi comerciale, fiind constatate 673 de infracţiuni, dintre care 31 de natură economică, 457 la regimul circulaţiei rutiere şi 185 de alte feluri” se arată în comunicatul Poliției.
Oamenii legii au dat o serie de amenzi în cadrul acțiunii, arată sursa citată.
Au fost aplicate 9.022 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5.219 la O.U.G. nr. 195/2002, 1.518 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 1.264 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 1.021 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative”, au mai precizat polițiști.
Polițiștii au reținut 237 de permise de conducere şi au retras 1.003 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro