Potrivit News.ro, problemele companiei au apărut după decesul patronului agenţiei de turism, Boris Mouzenidis, în luna martie a acestui an.
Reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) au anunțat că au luat legătura cu autoritățile din Grecia, în urma comunicării oficiale din data de 17 iunie, prin care agenția anunța decizia de suspendare temporară a activității.
„Dacă ipoteza este adevărată și Mouzenidis Travel Greece și-a declarat insolvența, românii păgubiți ar putea beneficia de protecție. Conform art. 17, alin. (1) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European «statele membre se asigură că organizatorii stabiliți pe teritoriul lor oferă garanții privind rambursarea tuturor plăților efectuate de către sau pe seama călătorilor, în măsura în care serviciile relevante nu sunt furnizate ca urmare a insolvenței organizatorului»”, se mai arată în comunicatul MEAT.
Ministerul face apel la agențiile de turism intermediare din țară, care au facilitat achiziționarea vacanțelor, să acorde în continuare asistență clienților afectați.
„Le mulțumim, pe această cale, pentru inițiativa lor, ca răspuns la criză, de a plăti din efort propriu contravaloarea serviciilor către aceleași destinații ori altele, în conformitate cu opțiunea turiștilor, sau chiar de a returna banii”, a mai transmis MEAT.
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Reprezentanții MEAT mai susțin că vor sprijini demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor achitate către agenția de turism elenă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții