În contextul în care salariile din domeniul medical au ajuns la nivel european, fiind medici în Iași care câștigă, conform declarațiilor de avere, și 35.000 de lei pe lună, reprezentanții universităților de medicină admit că interesul pentru aceste studii este în creștere.
Un lucru mai puțin cunoscut este că universitățile de medicină și farmacie de la București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Târgu-Mureș fac parte dintr-un consorțiu care stabilește reguli similare pentru admitere, pentru a elimina concurența neloială. Examenul de admitere are loc în aceeași zi la toate universitățile, iar în ultimii ani au reglat și tematica testelor grilă, astfel încât la aceleași specializări sunt date teste din materii similare, gradul de dificultate al întrebărilor variind în funcție de comisia care realizează întrebările.
Mai mult, parte din ele, la Iași, spre exemplu, într-un procent de 50%, sunt publicate într-o culegere dată ca model înainte de examen, în timp ce restul de 50% sunt întrebări la prima vedere.
Profitând de faptul că UMF-urile stabilesc o dată fixă
pentru un examen, facultățile de medicină care țin de alte universități, cum ar
fi la Oradea, Galați sau Brașov, stabilesc, în unii ani, data examenului la
câteva zile după publicarea rezultatelor la cele șase UMF-uri, pentru a culege
și din candidații care nu au intrat pe un loc la buget sau la taxă.
O analiză a situației celor șase universități de profil
din țară arată faptul că cei aproape 10.800 de tineri au candidat pe 3.922 de
locuri la buget și pe 2009 locuri scoase la taxă, aproape 3 candidați pe un
loc.
Concurență mare a fost la specializări de nișă cu puține locuri la buget. Asistența Medicală Generală de la Timișoara, spre exemplu, care are doar 15 locuri la buget și 85 la taxă, a avut 175 de candidați, făcând concurența pe un loc bugetat de 11,66/loc. Ultima medie la buget, pentru cele 15 locuri, a fost aici de 9,94.
Și Asistența Medicală Generală de la Iași a avut o concurență foarte mare – 6,84 de candidați / loc, cu 55 de locuri la buget, 132 la taxă și 376 de candidați.
5,95/loc la Radiologie-imagistică, la UMF Cluj-Napoca
Există și câteva specializări unice însă interesul în rândul tinerilor variază din acest punct de vedere.
Spre exemplu, UMF Cluj-Napoca are o specializare de Radiologie-imagistică, singura din țară cu un astfel de program, care a avut anul acesta o concurență de 5,95 de candidați pe loc, fiind 20 de locuri la buget, 30 la taxă și 119 de candidați.
De cealaltă parte, la Târgu Mureș este implementată o
specializare pe care se luptă și cei de la Iași să o acrediteze – Cosmetică
medicală. Tehnologia produsului cosmetic, care a avut 40 de locuri la buget
pregătite și doar 34 de dosare depuse.
Nu doar concurența este similară la facultățile de medicină, și ultimele medii de intrare la buget și taxă sunt în linii mari comparabile: la Iași s-a intrat la buget cu note mai mari de 8,79, la taxă cu note de la 8,23 în sus, la București, la buget, cu 8,1, la Cluj Napoca cu 7,29 la buget și 7,25 la taxă (cele 20 de locuri de la taxă s-au ocupat cu diferențe de 0,04 din notă), la Craiova 8,83 buget și 8,43 taxă, la Timișoara 8,41 buget și 7,7 la taxă.
Doar la Târgu Mureș se remarcă note cu mult mai mici față de celelalte universități din țară, 6,52 la buget și 5,81 la taxă, fiind și singura universitate de profil din țară care susține examenul dintr-o singură materie, la alegere, Biologie sau Chimie Organică, în timp ce restul au obligatoriu două materii.