Cu toate că ceaţa a pus stăpânire pe Drumul Naţional şi nu se vedea nimic la mai puţin de 5 metri în faţă, şoferii teribilişti au continuat să gonească fără probleme. Aşa se face că nu mai puţin de 104 conducători auto au fost opriţi şi amendaţi de poliţişti între Ploieşti şi Câmpina, iar 16 dintre aceştia au rămas şi fără permisul de conducere.

Majoritatea vitezomanilor au fost prinşi mergând cu peste 140 de kilometri pe oră pe drumul care era acoperit de o ceaţă groasă. Campion absolut a fost un tânăr fără minte care zbura pur şi simplu pe DN, aparatul radar înregistrându-l cu 203 kilometri la oră.

 
 

Urmărește-ne pe Google News