Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Dumitru Matei, a anunţat miercuri că a dat curs solicitărilor formulate de conducerile celor două şcoli şi a decis suspendarea cursurilor miercuri şi joi, până la pornirea centralelor termice vechi, la care s-a renunţat când s-a decis branşarea unităţilor la sistemul centralizat al oraşului.

Potrivit şefului ISJ Mureş, la Gimnaziul ‘Romulus Guga învaţă 560 de copii şi la Şcoala Generală nr. 7 sunt 430 de elevi.

‘Se va da drumul la centralele vechi, cu supraveghere cu fochişti, întrucât mai durează trei săptămâni până se montează centralele achiziţionate de primărie. Cursurile se vor recupera, treptat, semestrul este lung, 10 ore într-un semestru nu reprezintă o problemă, a spus Dumitru Matei.

Acesta a mai spus că, pe lângă cele două şcoli care au suspendat cursurile, mai există şapte unităţi de învăţământ – şase şcoli şi o grădiniţă – care nu beneficiază de încălzire şi care au solicitat un orar redus, respectiv cursuri de 40 de minute şi pauze de cinci minute.

Din cauza neachitării datoriilor de către societatea de termoficare din Târgu Mureş, Energomur, E.ON Gaz a sistat furnizarea gazului metan pentru mai multe centrale de cartier, iar din aceste motiv opt şcoli şi o grădiniţă nu mai beneficiază de încălzire.

 
 

Urmărește-ne pe Google News