Cele mai recente date ale Autorității Electorale Permanente din România, publicate luni, 1 aprilie, arată modul de distribuție a votanților în funcție de vârsta lor.
Potrivit calculelor, categoria de vârstă 18-22 de ani, adică tinerii care nu au apucat până în prezent să voteze vreodată la alegerile europarlamentare (programate din 5 în 5 ani), ultimul scrutin fiind pe 26 mai 2019, este formată din 1.115.992 de persoane (6,19% din totalul românilor cu drept de vot).
Numărul celor cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, adunat cu reprezentanții categoriei 23-34 de ani ajunge la un total 4.189.404 persoane cu drept de vot.
Categoria 65+, adică a persoanelor care au ajuns la această vârstă sau au și mai mulți ani, este constituită în România din 3.955.942 de votanți.
Prin urmare, diferența între cele două extreme statistice este de 233.462 de persoane.
La ultimele europarlamentare, conform datelor privind prezența la vot, analizate au fost categoriile 18-24 de ani și 25-34 de ani. În total, 2.098.300 de persoane au mers la urne, având vârste cuprinse între 18 și 34 de ani. La polul opus, categoria pensionarilor este 1.829.962 de persoane, care au mers la vot pe 26 mai 2019.
La scrutinul pentru Parlamentul European prezența a fost de 49,02%, la urne venind 8.954.959 de persoane. Numărul celor care au mers să voteze a fost mult mai mare față de 2014, când s-au prezentat 5.911.794 de persoane să-și exprime opțiunea în ceea ce privește europarlamentarele, ceea ce a însemnat o prezență de 32,44%.
Dezinteres major pentru europarlamentare
Conform unui sondaj al IRES, la comanda Centrului Agora, doar 8% dintre tinerii care au răspuns întrebărilor au considerat alegerile europarlamentare „cele mai importante” din anul electoral 2024, în timp ce localele au fost indicate la 20% dintre cei respondenți.
Cel mai mare procent este cel referitor la prezidențiale: 36%. Studiul sociologic menționat a fost realizat prin consultarea tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani.
vudejea • 06.04.2024, 07:47
:))...Nicio vorbulita despre ce voteaza tinerii ?!? Nimic-nimic ?? Poate unul din 1000 sa voteze cu vechiturile ce-au vandut tara asta si-au indatorat-o peste 50% din PIB...Doar nerozii obisnuiti cu umilintele bolsevice mai voteaza pe cei ce-au aratat deja cine sunt
MihaelaR • 05.04.2024, 16:35
Trag sperante ca generatia tanara sa vina cu mentalitatea diferita fata de cea a persoanelor cu varsta de 65+. Poate se schimba ceva in tara asta.... In acelasi timp exista pericolul ca acestia sa fie copiii sau nepotii celor imbogatiti si infiltrati deja in politica si sa aiba aceeasi gandire bolnava ca a inaintasilor din familie. Hai sa vedem totusi partea plina a paharului si sa avem sperante!
Realist2023 • 05.04.2024, 21:00
MihaelaR • 05.04.2024, 16:35
Trag sperante ca generatia tanara sa vina cu mentalitatea diferita fata de cea a persoanelor cu varsta de 65+. Poate se schimba ceva in tara asta.... In acelasi timp exista pericolul ca acestia sa fie copiii sau nepotii celor imbogatiti si infiltrati deja in politica si sa aiba aceeasi gandire bolnava ca a inaintasilor din familie. Hai sa vedem totusi partea plina a paharului si sa avem sperante!
Mihaela, din pacate tinerii prezentului nu mai reprezinta un segment politic fast. Majoritatea sunt dezinteresati, superficiali, neinstruiti istoric si politic, hedonisti. Educatie politica pe Tiktok - si se stie cine face legea acolo ...