Pe lângă concurenţii participanţi la acest eveniment, profesionişti, amatori, dar şi copii, peste 1.000 de spectatori s-au adunat în cele trei zile de concurs la baza hipică „Ştefan Stoica” pentru a asista la acest sport al eleganţei.
Câştigătorii au fost premiaţi chiar de Maria Băsescu, în calitate de Preşedinte de Onoare al competiţiei. Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 şi este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti, pe o suprafaţă de 2,5 hectare.
Clubul dispune de 50 de boxe pentru cai, 40 dintre ele având acces direct în padocurile exterioare individuale, duşuri cu apă caldă şi rece pentru cai, adăpători automate şi două solarii şi este singura bază ecvestră din ţară amenajată la standarde internaţionale pentru concursuri de călărie.