Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip Ionuţ, a declarat, pentru Agerpres, că cele 12.500 de persoane au ajuns în România cu 4.600 de mijloace de transport.
„În tot acest timp, la PTF Nădlac II nu au fost semnalate incidente”, a precizat sursa citată.
Joi dimineaţă, la Nădlac II mai aşteptau sute de persoane pentru a intra în România. Timpul de aşteptare pentru procedurile de tranzitare era de 180 de minute, iar controlul se făcea pe opt artere.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat, pentru AGERPRES, că de miercuri, ora 8,00, până joi, ora 6,00, au fost puse în carantină circa 125 de persoane din convoiul sosit în ţară, iar aproximativ 7.300 sunt în izolare la domiciliu.
În total, de la sosirea primelor persoane din convoi, în jur de 180 au fost puse în carantină în judeţele de domiciliu, unde au ajuns escortate de poliţişti şi jandarmi. Totodată, aproximativ 10.000 sunt în izolare la domiciliu, diferenţa până la 12.500 de persoane din convoi fiind cetăţeni străini aflaţi în tranzit pe teritoriul României, în special din Republica Moldova şi Bulgaria, sau care au venit din zone neafectate de noul coronavirus.
Vezi și: Vama Nădlac, un focar de infecție din cauza mormanelor de gunoi
Cum ne protejăm de coronavirus
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro