Numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu serul Pfizer/BioNTech a ajuns, vineri,  la 183.669,  după ce, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 16.057 de persoane, conform celui mai recent bilanţ al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Dintre cele 16.057 de cadre medicale care au primit serul anti-COVID luni, 68 au înregistrat reacții comune și minore. Potrivit CNCAV,  24 de reacții au fost de tip local, iar 44 au fost reacții generale.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 661 de reacţii adverse comune și minore, dintre care: 

  • 259 de reacții locale cu durere la locul injectării;
  • 402 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie);
  • o reacție este în curs de investigare;

Datele raportate de autorități sunt cele de până la ora 17.00. Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00.

Vineri, 15 ianuarie, a început a doua etapă de vaccinare în care sunt incluse persoanele de peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale.

În cazul persoanelor care deservesc activități esențiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.

Numărul persoanelor vaccinate zilnic în România:

  • 27 decembrie 2020 – 960
  • 28 decembrie 2020 – 1.101
  • 29 decembrie 2020 – 712
  • 30 decembrie 2020 – 2.888
  • 31 decembrie 2020 – 4.623
  • 1 ianuarie 2021 – 1.367
  • 2 ianuarie 2021 – 1.586
  • 3 ianuarie 2021 – 354
  • 4 ianuarie 2021 – 11.912
  • 5 ianuarie 2021 – 16.101
  •   6 ianuarie 2021 – 16.945 
  • 7 ianuarie 2021 – 17.846
  • 8 ianuarie 2021 – 16.306
  • 9 ianuarie 2021 – 9.595 
  • 10 ianuarie 2021 – 5.993
  • 11 ianuarie 2021- 16.896
  • 12 ianuarie – 15.257
  • 13 ianuarie – 13.821
  • 14 ianuarie- 13.344
  • 15 ianuarie- 16.057

 
 

Urmărește-ne pe Google News