1 comentariuPe un drum mărginit de gunoaie și mașini stricate, un băiat trece în fugă pe o bicicletă, înainte de a derapa în fața uneia dintre casele înguste de lemn, dintr-o mahala din Nantes.
În urmă cu câteva luni, mama lui, Daniela Costantin, a fost nevoită să meargă pe acest drum lung și plin de gropi, aducând în cutii apă, pentru a face mâncare și a-i spăla pe copii. De atunci, ONG-ul Solidarités International a instalat o sursă de apă potabilă.
Într-un film documentar lansat la jumătatea lunii iunie, partea a șasea a unei serii intitulate „Cu ochii tăi”, asociația povestește „viețile uitate” și „lupta de zi cu zi” a locuitorilor mahalalelor din Nantes, asemănătoare cu cea a soților Costantin, la care actorul Roschdy Zem a mers pentru a „face vizibilă” o „populație constant ignorată”.
În Nantes, între 2.500 și 2.800 de persoane, aproape toate de origine română și unele din minoritatea romă, trăiesc în aproximativ 58 de mahalale, conform Solidarités International, ceea ce face din Loire-Atlantique al doilea departament francez cu cele mai multe mahalale, după Seine-Saint-Denis.
„Pentru că aici se lucrează mult la câmpuri, la vii, în abatoare”, explică pentru AFP Brice Guillaume, coordonatorul ONG-ului.
Viața în mahala, în Franța
Muncitori agricoli, Daniela și Ovidiu Costantin și-au construit casa cu materiale recuperate din groapa de gunoi din apropiere.
În această mahala vastă împărțită în cinci „zone”, casele sunt din lemn și tablă. Coșurile de la sobele cu lemne pietruite, împreună în încălzitoarele de apă abandonate, se văd pe unele acoperișuri.
„Aici avem un loc de muncă și destui bani pentru a trăi”, spune Daniela Costantin, 39 de ani. Ea face o pauză, apoi oftează: „Dar copiii noștri sunt analfabeți”.
La 10 și 13 ani, cei mici din familia Costantin au mers la școală „doar câteva săptămâni” de la începutul anului. Ei sunt încă înscriși la o școală în apropiere de mahalaua din care au fost evacuați cu câteva luni în urmă și nu au mijloace de ajunge acolo în fiecare dimineață.
Potrivit Dihal (Delegația Interministerială pentru Cazare și Acces la Locuință), 70% dintre copiii care locuiau în mahalale și rulote în 2021 nu fuseseră niciodată la școală, făceau acest lucru cu intermitență, sau abandonau școala.
„În România e complicat să fii bine îngrijit”
Într-o mahala ceva mai aproape de centrul orașului, Catalina Ritzi, 32 de ani, explică zâmbind că datorită școlii, copiii ei au învățat câteva cuvinte în franceză în fiecare săptămână. Într-un cărucior, cel mai mic, în vârstă de un an și jumătate, are picioarele legate și un bandaj pe ceafă.
Tocmai a petrecut o lună în spital, după ce s-a strecurat într-o cadă unde sora lui mai mare, în vârstă de 14 ani, se pregătea să toarne apă rece peste apă fierbinte. „Din fericire, aici sunt medici buni. În România e atât de complicat să fii bine îngrijit”, spune mama.
Cătălina s-a alăturat fratelui și cumnatei ei în urmă cu un an în această mică mahala de 45 de locuitori. Aceștia au aplicat pentru locuințe sociale în urmă cu un an, iar de atunci așteaptă o decizie. „Dacă nu avem un răspuns în octombrie, ne întoarcem în România”, spune Mădălina Constantinescu, 24 de ani.
În mahala, „vara e bine, dar iarna este prea grea”, spune tânăra. „Am venit să le oferim copiilor noștri o viață mai bună. Dacă nu sunt fericiți, nu are sens”.
În ultimul său raport, publicat în mai, Colectivul Național pentru Drepturile Omului Romeurope solicită o lege „obligatorie” pentru reducerea numărului mahalalelor într-un mod „demn și durabil”, în același timp îmbunătățind mai întâi condițiile de viață acolo.
„Abolirea lor clară și forțată este nerealistă și de nerealizat. Prioritatea este de a le face cât mai demne”, susține Anthony Ikni, delegat general al Romeurope.