„Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 de lei va începe din data de 15 octombrie”, a scris oficialul, pe pagina de Facebook.

Voucherele încărcate cu bani pot fi folosite pentru alimente sau pentru mese calde.

Românii care beneficiază de vouchere pentru alimente

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei.

De voucherele pentru alimente mai beneficiază și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 de lei.

Și familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei, dar și familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune primesc bani pe cardurile de alimente.

Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei, la fel ca și persoanele fără adăpost” sunt alți beneficiari ai voucherelor pentru alimente, mai precizează Adrian Câciu.

După ce vor fi încărcate cu bani, cardurile pot fi folosite de români pentru a-și cumpăra alimente sau pentru mese calde.

Limita veniturilor în cazul acordării de tichete sociale pentru alimente creşte de la 2.000 la 2.210 lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, 2 septembrie. Este vorba despre o măsură complementară recalculării pensiilor.

Urmărește-ne pe Google News