Iată o defalcare a cifrelor:
- Aproximativ 100.000 de ruși au trecut în Kazahstan în ultima săptămână, a declarat miercuri Marat Kozheyev, ministrul adjunct kazah al Afacerilor Interne, potrivit Kazinform, o agenție de presă deținută de stat.
- Cel puțin 53.136 de persoane au trecut granița dintre Georgia și Rusia în perioada 21-26 septembrie, arată datele publicate marți de Ministerul georgian de Interne.
- Aproape 66.000 de cetățeni ruși au intrat în Uniunea Europeană în ultima săptămână (19-25 septembrie) – o creștere de peste 30% față de săptămâna trecută, a anunțat marți agenția europeană de frontieră a blocului comunitar, Frontex.
Aceste informații nu includ date din Mongolia și Armenia, țări în care de asemenea au plecat ruși în ultimele zile. Rusia nu a publicat încă date oficiale cu privire la numărul de cetățeni ruși care au părăsit țara începând din 21 septembrie.
Anunțul de mobilizare pentru războiul din Ucraina făcut de Putin a provocat proteste și un exod al cetățenilor ruși din țară, în timp ce Kremlinul a înăsprit regulile privind sustragerea de la ordinele militare. Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat, tot pe 21 septembrie, că vor fi înrolați până la 300.000 de bărbați cu experiență militară anterioară.
Numărul rușilor care fug din țară pentru a evita să fie chemați la datorie „depășește probabil” numărul trupelor care au invadat Ucraina în februarie, a estimat joi Ministerul britanic al Apărării.
Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că nu cunoaște numărul de persoane care au părăsit țara de când a fost făcut anunțul mobilizării. Ediția europeană a publicației ruse independente Novaia Gazeta a citat marți o sursă din administrația prezidențială rusă care a declarat că FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, fostul KGB) a raportat că 261.000 de oameni au părăsit Rusia începând din 21 septembrie.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia