Câteva sute de vasluieni au rămas, de luni, fără căldură, din cauza datoriilor acumulate faţă de societatea Termica SA.
Potrivit Agerpres, căldurii a fost oprită la 18 scări de bloc din oraş, unde locuiesc peste 200 de familii, întrucât locatarii nu şi-au plătit facturile pentru lunile noiembrie şi decembrie 2010. „Pe lângă facturile din acest sezon rece, respectivele familii au restanţe la plată şi din anii trecuţi. Noi am decis să închidem centrala termică de cvartal din zona Dimitrie Bolintineanu, precum şi un punct termic din zona Scarlat”, a declarat luni pentru Chirvase, directorul SC Termica SA Vaslui.