Bilanţul deceselor a crescut după ce echipele de intervenţie au recuperat noi cadavre în operaţiunile de salvare aflate în desfăşurare, a spus ministrul transporturilor, Isack Kamwelwe.

O persoană a fost găsită în viaţă la două zile după accident, a declarat oficialul pentru agenția dpa. Supravieţuitorul este un inginer de pe feribot şi a reușit să trăiască refugiindu-se într-o încăpere în care a avut aer. El se află însă în stare critică. Estimările arată că la bordul feribotului se aflau peste 300 de persoane, dar numărul exact al pasagerilor rămâne necunoscut. Potrivit autorităţilor, nava avea o capacitate de doar circa 100 de pasageri, scrie Agerpres, care citează agenția dpa.

Preşedintele Tanzaniei, John Magufuli, a anunţat trei zile de doliu naţional şi a cerut arestarea celor vinovaţi de tragedie. Căpitanul vasului a fost deja arestat. Astfel de tragedii s-au mai întâmplat pe Lacul Victoria. Cea mai mare a fost în 1996 când au murit aproape 900 de oameni. Supraviețuire miraculoasă în cazul unui inginer aflat la bordul unui feribot scufundat în Tanzania. Bărbatul a fost găsit în viață, la două zile de la accidentul nautic

Citește și

Ai vrea să faci facultatea ca el? Românul Cristi Drăgan este student la o universitate americană care te plimbă prin șapte țări

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News