Acesta reprezintă un eveniment important pentru şiiţi, care sunt majoritari în Irak şi Iranul vecin. Arbaeen („Patruzeci”, în arabă) marchează cea de-a patruzecea zi de doliu pentru martiriul imamului Hussein, nepotul profetului Mahomed şi figură fondatoare a şiismului, potrivit Agerpres.

Karbala, unde Hussein şi fratele său Abbas sunt îngropaţi în două mausolee faţă în faţă, este epicentrul lumii şiite.

Peste 21 de milioane de pelerini şiiţi la una dintre cele mai mari adunări religioase din lume, în Irak

Pelerinii dau frâu liber exprimării durerii lor, în memoria imamului Hussein, ucis în 680 de trupele califului umayyad Yazid, în timpul unei bătălii la Karbala.

În ultimele zile, în imaginile surprinse de fotografii AFP, steagurile palestiniene au fost foarte prezente printre mulţimile de credincioşi care se înghesuiau pe străzile din Karbala (centru) şi chiar sub cupolele de aur ale mausoleelor.

Peste 21 de milioane de pelerini şiiţi la una dintre cele mai mari adunări religioase din lume, în Irak
Nave iraniene supuse sancțiunilor SUA circulă nestingherite prin Portul Constanța. Vapoarele sunt monitorizate pentru că ar transporta armament pentru Hezbollah
Recomandări

„Numărul total al pelerinilor de Arbaeen (…) a ajuns la 21.480.525″, a anunţat instituţia care administrează Mausoleul lui Abbas, responsabilă de recensământ.

Printre aceştia se numără aproximativ 3,5 milioane de pelerini iranieni, conform cifrelor oficiale raportate la Teheran.

Peste 21 de milioane de pelerini şiiţi la una dintre cele mai mari adunări religioase din lume, în Irak

„Astăzi, în oraşul sfânt Karbala, vedem steagul palestinian fluturând printre pelerini în sprijinul fraţilor din Palestina”, a declarat Mohammed al-Tamimi, în vârstă de 30 de ani, pentru AFPTV, adăugând că „pelerinii veniţi de peste tot simpatizează cu Palestina şi cu cauza palestiniană”.

Anul trecut, comemorările de la Arbaeen, organizate întotdeauna sub măsuri stricte de securitate, au reunit aproximativ 22 de milioane de pelerini.

Arbaeen event in Iraq’s KarbalaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10
Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică

FOTO: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Planta exotică pe care o poți cultiva în ghiveci. E bogată în vitamine, calciu, fier și are un puternic efect energizant
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO

Drumul de vis aflat într-o zonă montană superbă care va face legătura între două județe ale României. Șoseaua va străbate peisaje de poveste

'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro

"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI