Autoritățile arată că unele dintre deșeuri erau încărcat într-un automarfar condus de un cetăţean român în vârstă de 46 de ani. În momentul controlului, el a prezentat documente care susțineau că duce combine frigorifice de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.
În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că automarfarul esta încărcat cu 8.000 de kilograme de combine frigorifice uzate, care erau, de fapt, deşeuri, încărcătură pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. Astfel, ei nu au permis intrarea în țară a încărcăturii.
De asemenea, autoritățile au anunțat că au mai blocat în acest weekend intrarea unui transport de 14 tone de deșeuri din plastic. Nici în acest caz șoferul nu avea documentele prevăzute de lege.
Cazurile de importuri ilegale de deșeuri s-au înmulțit semnificativ în ultimele luni. Pe 15 iunie, mai mult de 180 de tone de deșeuri descoperite într-o singură zi la intrarea în România. O săptămână mai târziu, opt TIR-uri încărcate cu 130 de tone de deșeuri au fost oprite la Vama Nădlac și întoarse din drum.
Luna trecută, șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, avertiza că „Europa a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit de deșeuri acumulate” și România este o țintă datorită prețului mult mai redus pentru neutralizarea lor decât în Europa.